(C o n c e p t, martie 2010)
Preambul
FDGR promovează, în calitatea sa de reprezentant politic al minorității germane, interesele specifice ale acesteia. Prin asumarea unor responsabilități administrative în comunele, orașele și județele în care trăiesc etnici germani, FDGR urmărește îmbunătățirea vieții tuturor cetățenilor prin programe de dezvoltare durabilă.
FDGR nu are o doctrină politică. În interiorul organizației există posibilitatea exprimării, în mod democratic, a unor opinii politice diferite, linia generală a FDGR rezultând ca un compromis al diferitelor poziții.
FDGR continuă tradițiile germanilor din România. Dezideratele sale sunt eficiența și calitatea în toate domeniile de activitate.
FDGR întemeiază inițiativele sale pe simțul răspunderii sociale și pe practica bunei gospodăriri. În realizarea proiectelor se bazează pe buna conviețuire a tuturor etniilor din țara noastră și capacitatea sa de a colabora cu alte forțe politice.
FDGR are multiple contacte cu personalități, instituții și partide politice din țară și din străinătate, în special din spațiul germanofon. Aceste legături sunt dezvoltate în beneficiul tuturor cetățenilor țării.
|