Maifest tradiţional

Maifest tradiţional

Sărbătoarea tradiţională de mai a avut loc sâmbăta, 13 mai, fiind organizată de Forumul Democrat al Germanilor din Sibiu. Parada portului popular s-a desfăşurat şi în acest an cu plecare din curtea Liceului Brukenthal, trecând prin Piaţa Mică şi Piaţa Mare şi apoi pe strada N. Bălcescu. Fiind anunţată ploaie, cei aproximativ 600 de copii de grădiniţă şi din clase cu limbă de predare germană cât şi membrii ai organizaţiei de tineret au prezentat programul artistic în sala de sport a Liceului Brukenthal.
Parada portului popular a fost condusă de fanfara „For Musica”, programul artistic a cuprins cântece de primăvară, dansuri populare şi moderne cât şi muzică instrumentală.